„Meditația mi-a schimbat viața în ultimele câteva luni. Nu am împărtășit asta cu voi la acea vreme, deoarece, sinceră să fiu, încercam să fiu în regulă, dar m-am confruntat cu o anxietate severă. Meditația m-a ajutat – practicând în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, am început să mă simt mai bine și, în afară de faptul că mă ajută să administrez emoții puternice precum anxietatea și stresul, mă ajută să fiu un om mai bun”, a declarat Camila Cabello.
„Nu numai că ajută în momente de acest fel, în care stresul și anxietatea sunt la cote înalte, ci, mai mult decât atât, meditația este practica consolidării empatiei, dragostei și compasiunii – făcându-te să te simți mai conectat nu numai cu toți cei din jurul tău, ci cu ființele vii, în general, cum ar fi animalele, plantele și pământul, care este o ființă vie, ea însăși. În momente ca acestea, mai ales ca tineri, chiar dacă suntem sănătoși, este important să practicăm compasiunea și să îi ajutăm pe alții care ar putea suferi. Suntem în această situație, haideți să nu fim indiferenți la riscurile la care unii dintre noi sunt supuși. Este responsabilitatea noastră să facem orice este nevoie pentru ca toată lumea să fie în siguranță.”, a mai spus ea.