De ce 30? Laura Chiculiță, CMO eJobs.ro, ne-a explicat conceptul:
„Deoarece trăim într-o societate cu timp comprimat, am ajuns să ne împărțim obiectivele în perioade scurte și repere la care putem ajunge mai ușor. Astfel, Internetul e presărat cu sute de challenge-uri care durează o lună; 30 de zile pentru brațe tonifiate, 30 de zile pentru un regim de viață mai sănătos, 30 de zile pentru un ten mai curat. În contextul acesta, al soluțiilor aflate la îndemâna oricui, de ce nu ar exista un astfel de challenge dedicat fericirii? Prin campania „30 de Zile Happy” nu vrem să le sugerăm utilizatorilor că pot ajunge la fericire neapărat ușor, dar vrem să le demonstrăm că orice mic imbold zilnic către o atitudine #HappyLaJob are un beneficiu pe termen lung.”
Așa au ajuns cei de la eJobs.ro să creeze 30 de „rețete pentru fericire”, o serie de sfaturi simpatice care îți pot crește nivelul de fericire la job. Unele sunt lucruri practice pe care le poți face în orice zi, cum ar fi să îți aduci o pereche de papuci pufoși la birou sau să îi oferi o ciocolată unui coleg; altele țin de atitudine și ne sugerează să zâmbim mai des, să nu ne fie teamă să facem poante la job sau chiar să ne „aliniem chakrele” odată cu rapoartele lunare.
Cât despre concurs, mecanica de înscriere este extrem de ușoară. Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina ejobs.ro/30dezilehappy, să te înscrii cu o adresă de e-mail validă, să îți confirmi înscrierea pe mail, iar apoi să dai share pe Facebook unei rețete pentru fericire. În fiecare zi se anunță un nou premiu și se extrage un nou câștigător, dar nu te teme! Dacă nu ai câștigat nimic azi, asta nu înseamnă că nu poți câștiga mâine sau poimâine. Cine știe, te-ai putea trezi fericitul câștigător al unui hamac sau poate a unei bormașini?
„Efectul de surpriză este cheia în jurul căreia am închegat conceptul creativ al campaniei „30 de Zile Happy”. Așa cum viața este plină de neprevăzut, la fel stă treaba și cu fericirea: vine uneori pe neștiute, alteori este nevoie să facem demersuri pentru a ajunge la ea. Nu poți ști niciodată ce te va face fericit cu adevărat până nu ai curajul să încerci, să descoperi, să te bucuri de momentele frumoase și să profiți de toate ocaziile pe care le întâmpini. Rețetele de fericire și premiile campaniei sunt o oază de diversitate, iar mixul lor este o metaforă care ne amintește să primim ceea ce ne oferă Universul și să construim peste acea fundație de care avem nevoie pentru a fi fericiți în viața personală și cea profesională.” ne-a povestit Ioana Barbu, Marketing Director & Managing Partner Bright Agency.
În octombrie 2016, eJobs.ro au lansat testul Happy, o campanie online menită să traseze un portret al fericirii la job în România. Peste 123.000 de români au răspuns la chestionar, formând baza necesară pentru calcularea Indexului Fericirii (61%) și pavând startul unei misiuni importante. Campania „30 de Zile Happy” este cel mai nou demers al celor de la eJobs.ro de a crește fericirea la job în 2017 și de a le aminti românilor de cei cinci piloni esențiali ai unei atitudini #HappyLaJob: onestitate, pasiune, echilibru, impact și evoluție.
Pentru mai multe detalii despre concursul „30 de Zile Happy”, intră pe ejobs.ro/30zileHappy sau pe pagina de Facebook eJobs.