Bună de pus pe repeat. MIRA a lansat ”Zi merci”. Enjoy it!

Mira nu vrea să îșilase fanii să aștepte prea mult după muzică nouă. Deși este prinsă cu lucrările la noua ei casă, artista și-a făcut timp și a lansat ”Zi merci”, piesă ce se regăsește pe albumul ei de debut, ”Mira Divina”.

Publicat: 25 mai 2021, 8:25

MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, iar în această perioadă le-a dat fanilor cea mai bună veste: artista a lansat piesă nouă. ”Zi merci” a fost una dintre cele mai cerute piese de pe albumul Mirei, iar acum, așteptarea fanilor a luat sfârșit.

”Cu acest clip al single-ului «Zi Merci» închei albumul «MiraDivina». Piesa aceasta vorbește despre lupta din relație pe care o duc doi oameni care se iubesc foarte mult. Este cumva și o notă de amuzament în text pe care sper să o recunoască oamenii. Am scris-o împreună cu Florian Rus și Roland Kiss într-o sesiune când le povesteam că iubirea trece prin mai multe faze”, povestește artista.

Versurile piesei au fost scrise de Florin Rus, artistul alături de care a lansat hitul ”Străzile din București”, de Roland Kiss și de Șerban Cazan. Pentru videoclip, Mira a colaborat din nou cu regizorul de peste Prut, Kobzzon.

Enjoy it!

PARTENERI