Muzica lui se ascultă pe tot globul, iar piese precum ”Mi Gente” sau ”X” au adunat peste două miliarde de vizualizări pe YouTube fiecare. Nu mulți știu însă care este numele lui real și de la ce vine inițiala J.
La fel ca mulți artiști internaționali, J. Balvin a ales să se prezinte în fața fanilor cu o identitate care este parțial numele lui, dar care lasă și o notă de mister. Dacă în cazul numelui de familie nu există nicio urmă de îndoială – Balvin – în cazul prenumelui lucrurile stau puțin diferit. Sau, mai bine zis, în cazul prenumelor, pentru că artistul are mai multe.
Numele lui complet este José Álvaro Osorio Balvín, dar atunci când a decis să facă pasul către muzică, s-a gândit că este un nume prea lung și greu de ținut minte pentru a se prezenta așa în fața fanilor, prin urmare l-a prescurtat și a ales doar inițiala primului prenume: J.
J. Balvin nu a renunțat însă complet la a se prezenta cu numele ”din buletin”, iar titlul celui mai recent album pe care l-a lansat este ”Jose”, adică exact primul lui prenume.