Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență frontotemporală. Cum se manifestă boala actorului

Familia lui Bruce Willis a revenit în fața fanilor cu unul dintre cei mai triste anunțuri din ultima perioadă. Deși dădea semne că se simte mult mai bine, îndrăgitul actor a fost diagnostic cu demență frontotemporală. Acum, diagnosticul complică și mai mult lucrurile.

Publicat: 17 februarie 2023, 14:56
Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență frontotemporală. Cum se manifestă boala actorului DeBruce Willis a fost diagnosticat cu demență frontotemporală. Cum se manifestă boala actorului

Îndrăgitul actor american Bruce Willis trece prin una dintre cele mai triste perioade ale vieții sale. Starea de sănătate a acestuia s-a agravat, iar în prezent, se numără printre cele 10% din cazuri care suferă de demență frontotemporală. Inițial, acesta a suferit de afazie, iar pentru stabilirea noului diagnostic, specialiștii au purtat o conversației atât cu el, cât și cu familia acestuia.

Demența frontotemporală, spre deosebire de alzheimer, nu include și pierderi de memorie. Însă, în cazul acestei forme de demență, lobii temporali și frontali ai creierului se atrofiază. Fiind o boală neurodegenerativă și înrudită cu Alzheimerul, simptomele acesteia sunt foarte ușor de observat. În special, persoanele care suferă de demență frontotemporală au deficiențe de locomoție și vorbire.

Bruce Willis a renunțat la actorie

În urmă cu aproape un an, actorul a fost diagnosticat cu afazie. Din păcate, boala i-a pus punct carierei de actor. Afazia, diagnosticul primit de Willis, este o tulburare de limbaj. Aceasta rezultă în urma deteriorării sau a vătămării acelei părţi a creierului care controlează exprimarea şi înţelegerea limbajului, scrie site-ul csid.ro

„Susținătorilor extraordinari ai lui Bruce, ca familie, am vrut să împărtășim că iubitul nostru Bruce a suferit unele probleme de sănătate. A fost diagnosticat cu afazie, care îi afectează abilitățile cognitive. Acesta este un moment cu adevărat provocator pentru familia noastră. Vă mulțumim atât de mult pentru dragostea, compasiunea și sprijinul vostru.”, așa arăta mesajul oficial al familiei, postat pe contul soției actorului, Emma Heming.

Willis este cunoscut pentru numeroasele sale roluri din producțiile care au scris istorie. Printre cele mai cunoscute, amintim „Greu de ucis”, „Șacalul”, „Al șaselea simț”, „Armata celor 12 maimuțe” și „Sin City”.

PARTENERI