Într-o postare pe Instagram marţi seara, care între timp a fost ştearsă, Britney Spears şi-a criticat aspru mama, Lynne. „Pssss, poate că tatăl meu a început tutela în urmă cu 13 ani … însă ceea ce oamenii nu ştiu este că mama mea este cea care i-a dat ideea!!!! Nu voi primi niciodată înapoi acei ani … ea mi-a distrus viaţa în secret”, a scris artista.
„Ştii exact ce ai făcut. Tatăl meu nu este suficient de deştept să se gândească vreodată la o tutelă, însă în seara asta voi zâmbi ştiind că am o nouă viaţă înainte”, a mai scris vedeta.
Britney Spears l-a menţionat şi pe fostul ei impresar Lou Taylor în postarea sa, susţinând că s-a prefăcut că nu are „nicio idee de ce se întâmplă”, când realitatea era cu totul alta.
Britney Spears se bucură se libertatea de care nu a avut parte în ultimii 13 ani. Lunile trecute, judecătoarea responsabilă de caz a decis în favoarea cântăreței și a decis să îi retragă lui Jamie Spears tutela asupra fiicei lui pe care o avea din 2008. Britney este liberă acum să își administreze singură finanțele și să ia decizii în numele său, așa că a sărbătorit libertatea cu o vacanță exotică. Artista nu s-a afiit să le arate celor care o urmăresc pe social media imagini necenzurate cu ea fără costum de baie.