Boier Bibescu și băieții de la The dAdA au lansat piesa „OK”!

Inspirat din viaţa de zi cu zi, în care un „ok” poate însemna uneori „bine, bine”, dar alteori poate fi traducerea pentru „las-o aşa”, Boier Bibescu lansează alături de băieţii de la The dAdA o piesă veselă şi motivaţională, care ne îndeamnă să vedem partea pozitivă a lucrurilor, mai pe scurt “OK”.

Publicat: 24 aprilie 2015, 12:25

Pentru producţia piesei, artistul a colaborat cu Alex Mataev, iar regia videoclipului semnată chiar de artist, alături de Stella.

Dintr-un clip colorat, plin de energie, precum „OK”, nu avea cum să lipsească gaşca lor de prieteni, aşa că artiştii i-au invitat pe platoul de filmare şi s-au pus pe distracţie. 

Printre protagonişti se regăsesc astfel Simona Nae, Natanticu, Alex Mataev, Stella, Andrei Chermeleu, Tamy, Cristi Martin şi mulţi alţii.

Boier Bibescu s-a lansat acum câţiva ani sub aripa lui Smiley şi Don Baxter, care sunt şi „naşii” onorifici ai numelui lui de scenă. 

Artistul a stat în spatele multor producţii de succes din muzica românescă precum “E marfă Tare” (Alex Velea), “I want cha” (Xonia & J. Balvin), “Arată-le la toţi” (Cabron), “A ta” (Corina), “Stinge lumina” (Ruby), “La muncă e nasol” (Puya).

PARTENERI