Steve Stanulis, fostul bodyguard al cuplului a fost invitat la podcastul Hollywood Raw. Acolo, acesta a povestit cum este să lucrezi pentru familia Kardashian West, dar și cum a fost el concediat. Steve a spus că cei doi au fost ”cei mai neplăcuți oameni pentru care a lucrat vreodată”. Una dintre întâmplările care l-a șocat pe acesta încă din prima zi de muncă a avut loc în lift, alături de Kanye.
Rapperul a făcut o criză de nervi și a început să țipe la Steve. ”Vrei să spui că nu ai sunat înainte să afli unde trebuie să ajung?” a spus Kanye.
”Eu i-am spus: ”Frate, putem să rezolvăm situația asta în trei feluri. Poți să îmi spui tu pe ce buton să apăs, și așa voi știi de acum încolo. Poți să apeși tu butonul, iar eu voi vedea unde ai apăsat și voi ține minte. Sau poți să stai aici și să îmi spui toată ziua cât de important este timpul tău, și așa nu vom ajunge nicăieri”, a povestit Steve.
La acestă întâmplare ciudată se mai adaugă și faptul că lui Stanulis îi era greu să îl protejeze pe Kanye deoarece avea mereu zeci de gărzi de corp care îl însoțeau peste tot. Mai mult decât atât, Kanye nu accepta ca Steve să urce în aceeași mașină cu el sau să stea la aceeași masă cu el.