„Bobbi Kristina Brown a murit duminică, 26 iulie 2015, înconjurată de familia ei. Şi-a găsit în final liniştea în braţele lui Dumnezeu. Vrem să mulţumim tuturor pentru dragostea şi susţinerea din ultimele luni”, a anunţat familia Houston.
Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi Bobby Brown, actriţă şi cântăreaţă, a fost găsită inconştientă în cadă pe 31 ianuarie, la aproape trei ani după ce mama sa a fost găsită moartă, tot într-o cadă, într-un hotel din California. Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani, pe 11 februarie 2012.