Billion Views Club. Încă un clip de la BTS a depășit un miliard de views pe YouTube. Ghicești despre ce piesă e vorba?

Băieții de la BTS sunt de neoprit și se laudă cu o nouă cifră rotundă pe YouTube. Un videoclip lansat în urmă cu trei ani de băieții din Coreea de Sud a depășit pragul de un miliard de vizualizări. 

Publicat: 10 septembrie 2021, 9:35
Actualizat: 26 octombrie 2022, 12:04

BTS demonstrează, încă o dată, că merită cu vârf și îndesat titlul de cea mai tare trupă K-pop. Cei șapte fantastici se laudă cu al cincilea videoclip care depășește pragul de un miliard de accesări pe YouTube. După ”Boy With Luv”, ”DNA”, ”Dynamite” și ”Mic Drop”, a venit rândul altui clip să atingă borna de un miliard. ”Fake Love” a fost lansată în 2018 și i-a cucerit pe fanii trupei, care o mai ascultă și acum. Iar dovada este faptul că a adunat un miliard de vizualizări and still counting. 

Cei de la BTS mai au un clip care se apropie de un miliard de views și e doar o chestiune de timp până când va depăși pragul. Este vorba despre ”Idol”, lansat tot în urmă cu trei ani și care va fi al șaselea videoclip din cariera lor care intră în Billion Views Club. BTS a lansat două piese noi în 2021: ”Butter” și ”Permission To Dance” au împreună aproape 750 de milioane de vizualizări, adunate în câteva luni. Cam tare, nu?

PARTENERI