Banii nu sunt o problemă. Cât plătește Selly chirie la noul apartament? ”Este ceva de plătit… ”

Selly schimbă casele de la o zi la alta. Vloggerul s-a mutat într-un apartament nou din cauza problemelor pe care le-a avut în ultima perioadă și acum speră ca securitatea să fie una sporită, având în vedere suma de bani pe care o scoate lunar din buzunar pentru chirie.

Publicat: 30 septembrie 2021, 8:25

Selly nu se uită la bani atunci când vine vorba de confort. Vloggerul s-a mutat din Craiova după terminarea liceului și nu a vrut să își cumpere casa lui, ci a preferat să stea în chirie într-un cartier rezidențial. Lucrurile nu au decurs deloc bine acolo pentru Selly, a cărui mașină a fost vandalizată de mai multe ori, iar asta l-a făcut să își caute o altă chirie. ”Îmi plăcea cartierul în care locuiam, pentru că aveam foarte multe chestii care mă interesau pe mine foarte aproape de unde stăteam. Cineva îmi furase trei prezoane din cele cinci. Lucru extrem de grav. Nu știu care a fost intenția omului care mi-a luat prezoanele. A vrut să-mi fure roata sau să-mi facă rău”, a spus Selly.

Acum, după mai multe căutări, Selly a găsit locuința perfectă pentru gusturile lui și ale iubitei sale, Smaranda, iar asta îi costă destul de mult. Vloggerul scoate pe lună din buzunar pentru chirie 2.000 de euro, iar gurile rele spun că și-a putea cumpăra propria casă cu banii ăștia. ”Doar ce s-a eliberat și mai trebuie schimbată mobila. (…) Este un apartament cu trei camere. O să fie refăcut aproape totul pe aici. Este mai spațios decât unde stăteam înainte. Bine… și prețul este mult mai mare. Foarte multă verdeață. Suntem înconjurați de pădure. (…) Așa o împac și pe Smără, pentru că este în natură, așa cum îi place ei și nu este nici foarte departe de București. Sper că vă place noul apartament în care stau. La 2.000 de euro chiria… nu aveți ce să spuneți altceva. M-am mutat de la 850 de euro la 2.000 de euro. Este ceva de plătit, însă cel mai important este că e foarte serios din punct de vedere al securității”.

 

PARTENERI