Ele sunt starurile care au crescut în familii înstărite și care au avut acces la lumea bună încă dinainte să fie pe picioarele lor:
Taylor Swift – tatăl ei, Scott Swift, este fondatorul companiei The Swift Group și are o carieră de succes ca și consultant financiar.
Bradley Cooper – tatăl lui a fost jucător la bursă, așa că Bradley a crescut fără grija zilei de mâine. A învățat la cele mai prestigioase școli private și nu a dus lipsă de nimic înainte de a fi pe picioarele lui.
Lady Gaga – tatăl ei, Joe Germanotta, a avut o afacere în domeniul hotelier, după care au deschis un restaurant cu specific italian, în New York. Gaga a avut parte de cea mai bună educație, la o școală privată.
Ariana Grande – tatăl ei este fondatorul unui studio de creație din Florida. Printre clienții lui se numără nume importante, precum Eddie Murphy.
Ed Sheeran – tatăl lui a fost curator de artă, iar mama sa are o fabrică de bijuterii.
Gigi Hadid – tatăl ei, Mohamed, activează în domeniul imobiliar de mai bine de 30 de ani. Conduce una dintre cele mai de succes agenții imobiliare din S.U.A., Hadid Development.
Adam Levine – tatăl și mătușa lui au înființat un lanț de magazine de haine în 1979. Mai târziu s-a alăturat și mama vitregă a artistului, iar M. Frederic încă este o afacere de succes în domeniul fashion.
Kristen Stewart – părinții ei sunt ”veterani” la Hollywood, tatăl ei fiind manager, iar mama, Jules, editor de imagine și regizor.
Surorile Kardashian – tatăl surorilor celor mari, Robert Kardashian, a fost un avocat de succes, iar printre clienții lui s-au numărat personalități importante.