A treia oară va fi cu noroc! Cel puțin asta speră fanii lui Celine Dion de la București, care așteptau să o vadă cântând live. Artista trebuia să cânte la București pe 29 iulie 2020 inițial, dar cum eram în plină pandemie, concertul s-a amânat cu un an, pentru 25 iulie 2021. Se pare că nici această dată nu va fi una cu noroc, pentru că încă sunt restricții și nu se pot organiza concerte și evenimente, așa că spectacolul a fost amânat, din nou. Data la care organizatorii speră să o poată primi pe Celine Dion la București este 11 iunie 2023.
Potrivit organizatorilor, biletele cumpărate sunt valabile indiferent de data la care va avea loc concertul. Celine Dion a fost nevoită să își amâne aproape toate concertele din Europa, din cauza măsurilor restrictive. Concertul de la București făcea parte din turneul Courage World Tour, care trebuia să înceapă vara aceasta, iar primul spectacol ar fi urmat să aibă loc la Tel Aviv. Întreg turneul a fost reprogramat pentru perioada mai-iulie 2023.