Jennifer Lopez și Marc Anthony au format unul dintre cele mai puternice cupluri din industria muzicală. După opt ani de mariaj din care au rezultat copiii Emme și Max, cei doi au ales să divorțeze. JLo și Marc au rămas prieteni foarte buni de-a lungul timpului, iar acum, după ce artista a trecut printr-o despărțire de Alex Rodriguez, Marc a susținut-o moral pe mama copiilor lui.
Mai mult, surse din anturajul lui JLo susțin că nu este exclus că artista să ia în calcul o împăcare sau chiar o îmbunătățire a relației dintre ei. ”Jennifer este bine. Copiii au vizitat-o și asta o face foarte fericită. Jennifer și Marc au o relație fantastică. Faptul că el a fost alături de ea în perioada asta a fost extrem de reconfortant pentru ea.”
Jennifer a decis să își asume despărțirea de Alex și a oferit un interviu în exclusivitate pentru Today show: ”Am realizat că cel mai bine este să continuăm să fim prieteni. Vom continua să lucrăm împreună și ne vom susține în continuare. Ne dorim ce e mai bine pentru noi și pentru copiii noștri. Din respect pentru ei, singurul comentariu pe care îl vom face este acela de a vă mulțumi că ați fost alături de noi.”, a spus Jennifer.