Back together. G-Eazy și Ashley Benson sunt din nou împreună

G-Eazy și Ashley Benson au avut mereu o relație „du-te, vino”, încat fanii nici nu mai știu ce să creadă. Cei doi au format mult timp unul dintre cele mai cool cupluri de la Hollywood, dar, la un moment dat, au decis că cel mai bine le-ar fi pe drumuri separate. Cu toții știm ce gafe a făcut G-Eazy când era singur, așa că acum s-a întors, din nou, în brațele lui Ashley.

Publicat: 1 februarie 2022, 9:37

Ashley și G-Eazy au mai avut tentative de împăcare și anul trecut, în primăvară. Atunci, cei doi încă erau la stadiul de tatonare a terenului, dar, acum, lucrurile par mai serioase ca de obicei. Îndrăgostiții au fost surprinși în mai multe localuri în timp ce se țineau de mână, iar asta, pentru unii, nu a mai lăsat loc de interpretare.

”Ashley l-a iertat pe G și a decis să dea uitării cearta de la începutul anului. S-au simțit foarte bine în timp ce au luat cina la un restaurant”, a declarat o sursă pentru E!

G și Ashley urmează să apară împreună într-un film pe care l-au filmat înainte de cearta de la începutul acestui an. Pelicula se numește ”18 & Over”, iar G-Eazy s-a ocupat și de coloana sonoră.

 

PARTENERI