Au scăpat ca prin urechile acului. Zece artiști de la noi și de la ei care au fost la un pas de moarte

Unii artiști pot spune că au avut noroc „chior”, dacă este să ne uităm la situațiile grave prin care au trecut. Oare au ceva din genele unei pisici cu nouă vieți?

Publicat: 10 februarie 2022, 8:00

Pentru zece artiști de la noi și de la ei, viața a avut un punct din care a căpătat un alt sens. Aproape că au murit, dar au scăpat incredibil. De la accidente care se puteau încheia tragic, până la zeci de zboruri anulate, toate s-au aflat pe lista lor. La început, toși au crezut că destinul nu este de partea lor, dar, de fapt, tot răul a fost mereu spre bine.

Cu siguranță nu vor uita prea curând sau niciodată situațiile prin care au trecut.

Iată cine se află pe lista norocoșilor!

JO. ”Anul trecut, trebuia să fiu în zborul Jakarta – Bali. Zborul intern s-a prăbușit, nu există supraviețuitori, s-au găsit rămășițe. Îți dai seama cum a fost pentru mine? Tot am o frică. N-a fost ceva sumbru pentru că, practic, s-a întâmplat ceva bine. De asta nici nu am avut nevoie de recuperare. Îți rămâne ceva în suflet. Puteam să fiu acolo. Tot răul e cel mai bun bine, cumva. Totul se întâmplă cu un motiv.” a spus JO la „Duet cu Alexandra”.

Mira – Aproape a murit în 2017, după ce un TIR s-a răsturnat peste mașina în care s-a afla. Accidentul s-a petrecut pe Valea Oltului, iar artista se întorcea de la un concert, alături de băieții de la DJ Project.

Alexandra Stan. Se pare că mașina artistei a intrat în coliziune cu un taximetrist căruia nu i-a acordat prioritate, iar pasagera taxiului, o pensionară, a fost rănită ușor. Alexandra Stan a fost testată cu aparatul etilotest, însă rezultatul a indicat că artista nu consumase băuturi alcoolice. Oamenii legii i-au deschis însă dosar penal artistei pentru vătămare corporală din culpă.

 

J Balvin. Cântărețul se afla ca de obicei „pe drumuri”, și din motive încă necunoscute avionul de mici dimensiuni în care se afla s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Bahamas. Imediat după accident, artistul a publicat mai multe fotografii şi filmări pe conturile sale de Instagram şi Facebook, pentru a-și liniști fanii că e bine. „Dumnezeu n-a vrut să mor” .

50 Cent – Aproape a murit în anul 2000, după ce a fost împuşcat de nouă ori de la o distanță foarte mică!

Eminem – Aproape a murit în anul 2005, din cauza unei supradoze de metadonă.

Ed Sheeran – Aproape că a murit în 2018, după ce a suferit un accident în trafic. O mașină a dat peste el în timp ce se plimba cu bicicleta. Artistul a fost nevoit să-și anuleze turneul pe care-l avea programat în Asia.

Miley Cyrus

În drum spre concertul de pe scena festivalului din Glastonbury, Miley Cyrus a trecut prin momente de panică fix înainte de aterizare. Artista se afla în avion cu mama ei, Trish și sora sa, Brandi. Fix înainte de a ateriza, avionul în care se aflau a virat brusc și au început să zboare din nou.

Post Malone

Avionul privat al rapper-ului a fost nevoit să aterizeze de urgență, după ce anvelopele au explodat. „Noi doar am auzit pocnitura din pneuri. Apoi, a intrat fum sau nu știu, poate era altceva și atunci am zis: Asta nu-i bine deloc!”.

Diplo

Diplo era în drum spre două concerte când a apărut o problemă la avionul în care călătorea. DJ-ul și-a anunțat fanii că este posibil să nu mai ajungă la următorul show, pentru că „geamul de la avion tocmai s-a crăpat” și a împărtășit câteva poze cu aceștia, pe Instagram.

PARTENERI