Au dat moda. Șapte trenduri pe care artiștii de la noi le-au lansat în anii ’90-2000. Ai vrea să revină?

Cu sau fără să își dea seama, artiștii de la noi au fost mereu trendsetteri, înainte să apară influencerii și Instagramul. Aceștia au creat unele dintre cele mai mari trenduri și, deși unele dintre ele par extrem de dubioase acum, trebuie să recunoaștem că pentru anii 2000 erau top.

Publicat: 19 iulie 2021, 11:43

În anii 2000, muzica se simțea astfel. Generația casetelor statea ore întregi cu ochii pe tv până prindea piesa preferată sau, cei mai ”avansați” înregistrau pe casete piesele preferate pe care le auzeau la radio. De la cei care făceau CD-uri pentru întreg cartierul până la cei care dau share celor mai căutate piese de pe Shazam a trecut multi timp și multe s-au schimbat. Ce nu s-a schimbat însă este moda dată de artiștii de la noi la începutul carierei lor, prin anii 2000.

De la coafuri îndrăznețe până la haine strălucitoare ca din staniol, toate au marcat copilăria cuiva. Here is a quick reminder!

Toate tipele îşi făceau „palmieri” ca ai Irinei de la A.S.I.A.

Și codițe ca fetele de la Andre.

A mai fost şi moda „amazoanelor” care a pornit de la fetele de la Exotic.

… sau a hainelor lucioase ca ale Deliei în perioada N&D.

Ah, şi să nu uităm de „bucuria piticilor”, cunoscute la vremea aia şi ca „tractoare”, purtate cu pantalonaşi scurți-scurți-scurți şi, neapărat, cu bustiere!  Sau de părul verde-albăstrui al lui Mikky de la K-PITAL, care le-a făcut pe puştoaice să epuizeze stocurile de albastru de metil din farmacii (că era mai ieftin decât rimelul sau sprayul de păr colorat).

Mai vreți? În cazul tipilor, lucrurile stăteau şi mai dramatic: cine nu se vopsea ca băieții de la Animal X, purta treninguri gen „staniol” ca ale lor. Şi se mai şi chinuia cu break dance-ul!

Dacă nu mergea cu asta, învățau câteva sincroane gen 3 Sud-Est sau încercau să fie la fel de „bad-boy” ca Nick, de la N&D, cu „țepi” în cap sau cu lanțuri şi cercei, neaparat asezonate cu un maiou mulat.

PARTENERI