Fanii președintelui au înțeles că nu se așteaptă la multe luări de poziții pe diverse probleme grave din România, dar măcar instituția concediului să fie respectată. Se pare că tot timpul cât a fost în concediu alături de Carmen Iohannis, prima doamnă a României, președintele nu a delectat publicul pe facebook cu niciun selfie, niciun instantaneu cu ei la piscină sau la plajă pe malul mării.
Chiar nicio poză din vacanță sau un check-in de la vreo terasă pe tot parcursul concediului ? Cum naiba, el nu e om? Cred că a urmărit cu atenție și îngrijorare cum trece vremea și nu a mai avut timp pentru asemenea activități de PR. Cum să nu pună un selfie cu el și cu prima doamnă pe facebook, așa ceva chiar nu se poate așa că rog staff-ul care se ocupă de profilul președintelui să ia măsuri și să uploadeze poze din vacanță!, a comentat un român furios la un status al lui Klaus Iohannis pe pagina lui oficială.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.