Asia Express, lider de audiență cu peste 1.4 milioane de telespectatori Echipele au luptat despărţite pe Drumul Împăraţilor

Miercuri seară, pe Antena 1, cele cinci echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show au avut parte de o experiență inedită. Dacă până acum au luptat împreună pe Drumul Împăraților, de data aceasta cuplurile au fost despărțite și au lucrat separați. Mai exact, cinci dintre concurenți au rămas alături de Irina Fodor încercând să câștige cât mai multe puncte în jocuri, în vreme ce partenerii lor au mers singuri pe traseu. 

Publicat: 11 noiembrie 2021, 13:14

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 7.5 puncte de rating și 24.7% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 5.8 puncte de rating și 19.3% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.3 puncte de rating şi 18.1% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV, cu 4.9 puncte de rating şi 12.3% cota de piaţă. Şi la nivel national, cea mai nouă ediţie Asia Express s-a impus ca lider de piaţă, înregistrând un rating mediu de 6.5 puncte şi 16.2% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:37, peste 1.4 milioane de telespectatori la nivel national urmăreau Aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor. 

Parcursul celor de pe traseu a ținut cont de evoluția în joc a coechipierilor în jocurile din Amman. Prima luptă câștigată de Cuza i-a adus lui Emi avantajul de a sări peste una dintre probele zilei, în vreme ce Cosmin a trebuit să parcurgă distanța dintre misiuni pe jos din cauza faptului că Eliza a ieșit prima din joc. Tot aseară, câștigul Esterei i-a adus Lidiei Buble avantajul unei nopți de cazare asigurate, în casa unei familii din capitala Iordaniei. 

În temperaturi extreme, în Iordania, vedetele au avut parte de un final de etapă neașteptat. Cursa continuă duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1, cu o revedere emoționantă între parteneri. Cum va fi întâlnirea, ce reacții vor avea la scrisorile din partea coechipierilor săi, dar și ce echipă se va califica automat în Israel, telespectatorii vor afla începând cu duminică, într-o nouă etapă Asia Express- Drumul Împăraților, pe Antena 1. 

 

PARTENERI