Vedetele de anul acesta de la Rockefeller au fost Mariah Carey, Prince Royce, Lady Gaga și Tony Bennett. Artiștii au cântat cele mai frumoase colinde pentru miile de oameni prezenți la eveniment, dar și pentru fanii din toată lumea care i-au urmărit pe net.
Mariah Carey nu avea cum să lipsească de la acest eveniment. Se împlinesc 20 de ani de când artista a lansat cântecul ”All I Want for Christmas Is You”. Piesa lui Mariah este cel mai tare hit de sărbători din ultimele două decenii.
Lady Gaga și Tony Bennett s-au unit din nou pentru a cânta un alt cântec clasic de sărbători. După ce au lansat albumul ”Cheek to Cheek” în septembrie, cei artiști continuă să concerteze împreună. Lady Gaga și Tony Bennett au cântat o variantă jazz a colindei ”Winter Wonderland”.
Multă lume se aștepta ca Prince Royce să cânte ”Feliz Navidad”. Însă cântărețul latin a interpretat live o piesă în engleză: ”Jingle Bell Rock”. Prince Royce a fost foarte fericit că a cântat pe scena acestui eveniment. Artistul spune că de când era mic se uita la show ca să vadă momentul magic în care se aprind luminițele celui mai celebru brad de Crăciun.
Ce spui de artiștii invitați anul acesta la Rockefeller Center Christmas tree? Tu decizi ce TAG merită!