Selena Gomez tocmai ce a început o nouă etapă pe plan profesional. Artista a dat limba engleză la o parte și a decis să își exprime gândurile și sentimentele în limba spaniolă. Selena va lansa pe 12 martie primul EP din cariera ei în totalitate în spaniolă. Aceasta deja le-a oferit o parte din surpriză fanilor și a lansat piesele ”De una vez” și ”Baila conmigo”.
”De una vez”, prima piesă de pe album s-a bucurat de un adevărat succes și a înregistrat în prima săptămână 60 de milioane de vizualizări pe toate platformele de streaming. Selena lucrează de ani buni la acest proiect, iar acum a simțit că este momentul perfect pentru a-l oferi fanilor. ”REVELACIÓN, primul meu EP în limba spaniola va fi disponibil din 12 martie. Îl puteți pre-comanda începând cu 29 ianuarie.”, a scris Selena pe Instagram.