Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // ANUL 2058: Cum vor arăta protestele din Piața Victoriei în viitor!

ANUL 2058: Cum vor arăta protestele din Piața Victoriei în viitor!

Pentru a treisprezecea seară consecutiv românii au ieşit în stradă. Pentru această zi, manifestantii au pregatit o coregrafie impresionantă.Protestatarii au creat un tricolor uman din ZECI de MII de români în faţa GUVERNULUI.

Pace la Cotroceni? Klaus Iohannis vrea să o invite pe Floricica Dansatoarea la masa negocierilor!

Publicat: 13 februarie 2017, 9:13

Pace la Cotroceni? Klaus Iohannis vrea să o invite pe Floricica Dansatoarea la masa negocierilor!

Se pare că protestatarii nu vor înceta aceste mitinguri împotriva Guvernului și este posibil să dureze încă zeci sau sute de zile de acum încolo. Din acest motiv, am făcut un exercițiu de imaginație și ne-am gândit cum vor arăta aceste proteste în viitor, până în anul 2058:

-Proteste Piata Victoriei, ziua 347, românii au luminat și steagul micului stat San Marino, ultimul de pe lista națiunilor.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 1340, încă se scandează hoții, hoții, NASA pregătește prima navetă spațială cu echipaj uman cu destinația Marte.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 1890, Liviu Dragnea președintele României, alături de prim-ministrul Firea anunță că istorica ordonanță 13 abrogată va fi din nou abrogată, în speranța ca protestele să înceteze.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 2500, Cartea Recordurilor declară protestele din România cele mai lungi proteste de pe planeta Pământ. O coregrafie umană impresionantă a protestarilor formează cuvântul Mulțumesc pentru reprezentanții Guiness Book.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 2800, articolul despre abuz în serviciu este menținut în codul penal planetar la care a aderat și România, deși niciun român nu mai lucrează, toate joburile sunt îndeplinite de cyborgi și clone.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 3000, Nicușor Dan este trimis în judecată pentru un teren marțian obținut în mod fraudulos. Teleportarea nu este posibilă in România din lipsa infrastructurii. DNA cere ajutor internațional pentru ca anchetează peste jumătate din populația României și din alte state, iar cei 1 milion de procurori nu mai fac față.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 4000, clone protestatare strigă hoții, hoții, ne-ați furat roboții! Traficul aerian stradal din zona Palatului Victoriei este deviat spre alte zone. Pancartele cu holograme au acaparat tot cerul României.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 10 000, jumătate din populația Terrei s-a mutat pe alte planete. Bucureștiul este împărțit in cartierele Demisia, Abrogării, Protesteni, Big DuieMragneni. Protestatarii Guvernului contestă ordonanța prin care cyborgii nu pot fi acuzați de abuz în serviciu și să fie trimiși la penitenciarul cosmic Jilavas.

-Proteste Piața Victoriei, ziua 15000, nimeni din piață nu mai știe despre ce protestează de fapt, dar că fac asta de o viață întreagă și nu are rost să se oprească. Președintele Codruța Kovesi modifică constituția României:
„România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil în care abuzul în serviciu este pedeapsă capitală.
Nimeni nu este mai presus de abuz în serviciu.”

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

PARTENERI