Another one. După ce a înnebunit pe toată lumea cu „Sfârșitul lumii”, Andia a lansat piesă nouă. Ai ascultat „Universul”?

Andia încă se mai bucură de succesul piesei „Sfârșitul lumii” și pentru a le mulțumi fanilor pentru toata susținerea, a revenit cu un cadou muzical. Artista a lansat „Universul” și este o melodie la fel de sensibilă și care continuă perfect traiectoria trasată de „Sfârșitul lumii”.

Publicat: 26 noiembrie 2021, 11:28

Finalul de an sună mai bine ca niciodată pentru Andia. Artista care s-a remarcat datorită colaborărilor cu DJ Project și cu Spike, a revenit pe cont propriu. Vocea ei i-a cucerit instant pe fani, iar vizulizările vorbesc de la sine. Andia a lansat „Universul”, următoarea piesă de pe albumul său de debut, care va fi lansat în primăvara anului viitor. Totodată, artista a anunțat încetarea colaborării cu DJ Project, pentru a se focusa pe proiectul solo.

„Această piesă continuă firul narativ al albumului, al cărui deznodământ abia aștept să îl împărtășesc cu voi în primăvara viitoare. Este o piesă caldă, care atinge fix acolo unde trebuie. Închideți ochii si lăsați-vă să simțiți”, a declarat Andia.

„Sunt recunoscătoare pentru toate experiențele și succesul trăite alături de DJ Project. Le mulțumesc pentru încredere și îndrumare. A fost o etapă importantă în cariera mea, care acum însă, trebuie să treacă la următorul nivel. Toată energia și atenția mea sunt acum îndreptate către viitorul meu album și către proiectul solo Andia, pe care îmi doresc să îl cresc cât mai mult”, a mai declarat artista.

Piesa este compusă Alex Pelin și Vlad Lucan, cei cu care Andia a lucrat și pentru „Sfârșitul lumii” și „Mi-e dor”.

PARTENERI