Poliția din Houston, Texas, a deschis o anchetă penală cu privire la decesele de la festivalul Astroworld din Houston, Texas. Victimele au avut vârste cuprinse între 14 și 27 ani. Acum, după ce s-au mai liniștit lucrurile, ies la iveală detalii care ar putea influența ancheta poliției. Un agent de securitate a reclamat că i s-ar fi făcut o injecție în gât în timp ce încerca să oprească un spectator.
Totul s-a produs atunci când pe scenă a urcat rapperul Travis Scott și tot publicul a început să se împingă să fie cât mai aproape de el. Panica a atins cote uriașe, iar echipajele de prim ajutor au fost copleșite de numărul victimelor cărora trebuia să le acorde primul ajutor. Aproximativ 300 de persoane au fost tratate pentru răni.
Șeful poliției municipale, Troy Finner a declarat că Departamentul de Omucideri și Narcotice a deschis o anchetă penală, în urma unor rapoarte neconfirmate, conform cărora cineva din public „injecta alte persoane cu droguri”, potrivit Reuters.