Întrecerea pentru prima imunitate din Columbia a fost urmărită aseară, la Antena 1, în minutul de aur 21:43, de peste 1,8 milioane de telespectatori. Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:28-00:05, ediția America Express de ieri seară a fost lider de piață pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 9.8 puncte de rating și o cotă de piață de 30.7%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.9 puncte de rating și o cotă de piață de 18.3%. Și la orașe, America Express a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 8.2 puncte de rating și 21.4% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 6.1 puncte de rating și 15.9% cotă de piață.
Jean Gavril și Andreea Bălan, Dinu Gavril și Bie, Andreea Antonescu și Puya, Melinda și Nelu Cortea, Cătălin Bordea și Doina Teodoru, Cătălin Scărlătescu și Mikey sunt cuplurile de ocazie care au trecut prin ritualul nunții de o zi la America Express, în numele imunității. De la pregătirea rochiei de mireasă și a costumului de mire până la îndeplinirea unor tradiții columbiene legate de un astfel de eveniment, perechile de concurenți au trecut cu mult haz prin probele nunții de o zi, cursa nupțială aducând hohote de râs pe Drumul aurului. Deși tensiunea competiției s-a păstrat, situațiile inedite în care au fost puși au generat momente savuroase în lanț aseară, la America Express. Finalul a adus un verdict fericit pentru Cătălin Bordea și Nelu Cortea, care au câștigat prima imunitate din Columbia, perechile revenind ulterior la componența inițială. Echipele reunite au continuat apoi competiția cu o întrecere în care ocupanții primelor trei locuri s-au calificat la jocul de amuletă.
America Express continuă în seara aceasta, la Antena 1, de la ora 20:30, cu jocul de amuletă, la care se înfruntă Puya și Melinda, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Andreea Bălan și Andreea Antonescu. Este doar începutul unei ediții care îi poartă pe concurenți de la hohotele de râs ale nunților inedite… la misiuni care se lasă cu vărsare de lacrimi. Lupta pentru cea de-a doua imunitate din Columbia le aduce mai multe probe care îi pune în dificultate, una dintre ele cu efect lacrimogen. În seara aceasta, imunitatea se câștigă trudind la muncile câmpului, dar și plângând. În ce va consta proba suspinelor telespectatorii vor descoperi în următoarea ediție America Express. Tot în această seară, concurenții se întrec pe Drumul aurului ajungând la Irina Fodor mai bine îmbrăcați ca niciodată! Misiunea celor mai multe straturi de îmbrăcăminte este esențială în desfășurarea competiției, așa încât concurenții vor fi nevoiți să alerge în cursă purtând cât mai multe haine suprapuse. ”Tot punând haine pe noi,
ne-am dat seama că o să arătăm ca două mascote pe stradă!”, a spus cu umor Jean Gavril despre inedita misiune vestimentară. ”N-am mai avut loc să ieșim pe ușă cu atâtea haine pe noi!”, a adăugat Dinu Gavril. Cine va câștiga lupta pentru amuletă, dar și cum vor trece concurenții prin probele din cursa pentru cea de-a doua imunitate telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20:30.