Alina Eremia îi simte lipsa. Artista de abia așteaptă să facă asta din nou

Alina Eremia a avut multe apariții pe micul ecran în diferite proiecte, dar și în rolul de jurat. Ultimii ani i-a dedicat muzicii, însă gândul i-a rămas și la televiziune.

Publicat: 7 august 2019, 11:40

Alina Eremia este o artistă completă, iar pe lângă concertele pe care le are, artistei îi este foarte dor de televiziune. Alina simte că o parte din ea aparține micului ecran și proiectelor de televiziune. 

„Mi-ar plăcea să revin pe micul ecran, mi-ar plăcea să fiu din nou în rolul de jurat, dar toate la timpul lor. În plus, în momentul de față se întâmplă foarte multe pe plan muzical, sunt câteva zile pe săptămână în studio și compun, ceea ce mă face foarte fericită, iar în weekenduri sunt plecată la concerte”, a declarat Alina.

Chiar dacă-i lipsește televiziunea, Alina spune că nu regretă nici o clipă deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului și care au adus-o în punctul în care este acum. „Au fost multe momente pe care le-am ratat pentru că eram în celălalt colț al țării, de la zile de naștere în familie la nunți ale prietenelor. Mi-aș fi dorit să fiu prezentă, să le fiu alături. Atunci când pot să intervin și programul nu e stabilit, încerc să blochez datele respective, dar, de cele mai multe ori, se suprapun”.

 

PARTENERI