”Too hot to handle” a încins atmosfera pe Netflix. Concurenții sezonului doi au fost mai rebeli ca niciodată și au reușit că cheltuie o mare parte din bani încă din primele zile. Scopul Lanei a fost acela de a-i ajuta pe tineri să stabilească conexiuni emoționale care să fie pe primul loc. Atracția dintre concurenți a fost destul de mare, iar asta s-a văzut încă din primele episoade. De data asta, premiul cel mare nu a mai fost împărțit între toți participanții, ci a mers la un singur concurent, mai exact cel care a făcut cele mai mari progrese.
Marvin a fost cel care a plecat cu banii rămași în joc, acesta fiind votat de către colegii lui care au avut de ales între el, Cam și Carly. Majoritatea celor rămași până la final au stabilit legături puternice cu partenerii, dar nu toți au format o relație și după încheierea filmărilor. Deși multă lume se aștepta ca Melinda și Marvin să fie împreună, se pare că distanța și-a spus cuvântul în cazul lor. Melinda este din New York, iar Marvin din Franța și, chiar dacă aveau planuri de a se vizita și de a-și cunoaște famiile, cei doi au rămas doar amici.
Cei care s-au mutat împreună și formează un cuplu în viața reală sunt Emily și Cam. Între cei doi a fost o atracție de la început și nu s-au sfiit deloc să o arate, fiind și primii care au reușit să cheltuie bani din premiul de 100.000 de dolari. Em și Cam au avut destule obstacole de trecut, cum ar fi apariția Christinei, dar și instabilitatea lui Cam, dar se pare că lucrurile au decurs mai bine decât se așteptau și, chiar dacă nu au plecat cu banii acasă, au plecat cu o relație.
Și Robert și Christina sunt împreună. Cei doi au ajuns mai târziu pe insulă și au avut ca scop ispitirea celorlalți parteneri. Christina a fost atrasă de Cam și Robert de Carly, dar se pare că au ajuns la final formând un cuplu de-a binelea.