Pentru multe dintre vedetele din afară, vârsta este un subiect sensibil. Nu puține au fost dățile în care acestea și-au indus fanii în eroare datorită genei bune sau a tratamentelor estetice la care au apelat. Dar știți cine nu minte niciodată? Wikipeadia sau familia.
Chiar dacă nu ar avea motive să fie complexate, ci mai degrabă invidiate, starurile mai „taie” atunci când vine vorba de ani. Și dacă ai crezut că numai doamnele au acest obicei, sunt bărbați celebri care și-au ascuns vârsta, dintr-un motiv sau altul.
Pe Beyonce a dat-o de gol chiar tatăl ei într-un interviu. Queen B. avea, de fapt, 40 de ani, nu 37 cum spunea ea.
Jennifer Lopez a fost într-un club unde s-au tras focuri de armă, iar poliția a luat-o la întrebări. A fost nevoită să recunoască faptul că e născută în 1969, nu în 1970, așa cum pretindea.
Eminem spunea în 1999 că are 24 de ani, când, de fapt, avea 27. Unii spun că staff-ul lui l-a sfătuit să mintă.
Nicki Minaj a fost implicată într-o altercație în 2011, iar vârsta ei apărea ca fiind 26 de ani. Artista avea, de fapt, 28 atunci.
Nicole Scherzinger a recunoscut că le-a ascuns tuturor faptul că împlinise 30 de ani. Pe site-ul trupei Pussycat Dolls apărea ca având 28 de ani, în 2008.