Adio, dar rămân cu tine?! S-au împăcat Kim Kardashian și Kanye West? Toate indiciile care îi dau de gol

Unele cupluri își spun adio rapid și fără să se uite în urmă, atunci când decid să meargă pe drumuri separate, altele se joacă la nesfârșit de-a șoarecele și pisica și amână momentul când se despart definitiv. Kim Kardashian și Kanye West fac parte, cu siguranță, din cea de-a doua categorie. Deși a trecut o jumătate de an de când au anunțat că divorțează, cei doi încă le dau apă la moară celor care mai speră la o împăcare. Gesturile care îi trădează nu sunt puține, iar fanii lor au înțeles că le este dificil să-și spună ”adio”. 

Publicat: 17 septembrie 2021, 6:58
DeKim Kardashian West and Kanye West Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, USA - 09 Feb 2020,Image: 497511331, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Orice despărțire e grea, mai ales după șapte ani de mariaj și patru copii împreună. Iar Kanye și Kim K. știu asta mai bine decât oricine. Cei doi au anunțat în luna februarie că au depus actele de divorț, iar Kim a povestit în ultimul sezon din reality-ul KUWTK care au fost motivele care au dus la separare, spunând că nu mai era fericită și că a obosit să se mute de colo-colo, pentru a-l susține pe Kanye. Chiar dacă părea că despărțirea este iminentă, ba chiar rapper-ul a avut o relație scurtă cu Irina Shayk vara aceasta, se pare că mai este cale de întoarcere. Cel puțin așa cred unii dintre fanii cuplului, iar unele gesturi ale celor doi vorbesc de la sine. 

She went too far. Kim Kardashian, acuzată că a jignit femeile musulmane cu apariția de la MET Gala

Kanye și-a lansat recent albumul ”Donda” și a organizat câteva concerte de amploare pentru a-l promova. Kim i-a fost alături, iar totul a culminat cu momentul în care diva a urcat pe scenă, îmbrăcată în rochie de mireasă. Sceneta pe care au pregătit-o a semănat cu o reînnoire a jurămintelor. 

Cei doi au anunțat că vor împărți custodia celor patru copii, iar acest lucru înseamnă că vor petrece mult timp împreună, ca o familie, pentru a face co-parenting pentru North, Chicago, Saint și Psalm. 

Rapper-ul și-a șters recent toate postările de pe Instagram și a lăsat un singur filmuleț, prin care își promova albumul. A doua postare de pe feed-ul lui o reprezintă două fotografii cu Kim K., îmbrăcată în ținuta de la MET Gala. Diva a apărut la ediția din acest an îmbrăcată în negru din cap până în picioare și cu fața acoperită, însoțită de un bărbat îmbrăcat la fel. Mulți au crezut că este vorba despre Kanye, dar, de fapt, era designer-ul de la casa de modă Balenciaga, cel care a semnat look-ul lui Kim. 

 

PARTENERI