Multe femei revin la numele ”de fată” după ce divorțează. Nu este însă și cazul lui Kim Kardashian West, care și-a făcut un brand din numele ei în ultimii ani. Chiar dacă mariajul cu rapper-ul Kanye West a ajuns la final, Kim a decis să păstreze numele de familie exact așa cum este: Kardashian West. Motivul este unul cât se poate de simplu și ține de pragmatism și de evitarea birocrației. Toți cei patru copii ai cuplului poartă numele de familie West, iar mama lor vrea să aibă în continuare același nume ca ei.
Who wore it better? Alina Eremia și Kim Kardashian au purtat același model de corset
Kanye se pare că nu a avut nimic împotrivă și a fost de acord ca fosta lui soție să îi păstreze numele. Cei doi au depus actele de divorț în luna februarie, după șapte ani de mariaj. Divorțul este unul amiabil și nu au avut divergențe de opinii până acum, în ceea ce privește împărțirea bunurilor și a afacerilor. Cei patru copii, North, Chicago, Saint și Psaml vor rămâne în grija mamei lor, dar Kim și Kanye vor avea custodie comună, așa că rapper-ul va putea să-i vadă, să petreacă timp cu ei și să meargă în vacanțe împreună de câte ori dorește.