ADDA și soțul ei, Cătălin au făcut echipă pe Drumul Comorilor de la Asia Express. Acum, Cătălin a pășit singur în bucătăria Chefi la cuțițe, chiar dacă a fost înscris de ADDA. Preparatele lui Cătălin au reușit să îi surprindă de fiecare dată pe chefi, iar acum, soțul artistei a obținut punctaj maxim la proba individuală.
Mândră de soțul ei, ADDA nu a stat prea mult pe gânduri și a avut ideea de a pune bazele unui business. Cum clătitele lui au obținut punctaj maxim, domeniul de activitate nu avea cum să fie altul în afară de celebrul desert. ADDA a glumit cu Cătălin pe Insta stories despre viitoarea lor afacere și i-au găsit chiar și nume: Clătitălin.