Cea mai mare realizare a unui artist este lansarea unui album care să primească feedback pozitiv de fani. De cele mai multe ori, aceștia le pun fanilor răbdarea la încercare, dar și când lansează un album se asigură că este ”top”.
Uite care sunt cele mai tari albume de până acum:
INNA – ‘YO’. Albumul a fost lansat pe data de 31 mai și conține. ”YO” include 11 piese, iar fiecare spune povestea unui alt personaj, a unor sentimente pe care INNA simte că le-a trăit în altă viață. Piesele se numesc “RA”, “Contigo”, “Iguana”, “Si, Mama”, “Sin Ti”, “Locura”, “Fuego”, “Tu Manera”, “La Vida”, “Gitana”, “Te Vas”. “YO” este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi”, a spus INNA
Deliric și Silent Strike – ‘Deliric X Silent Strike II’. Înainte să ascultăm tot albumul, Deliric a postat pe contul de Instagram tracklist-ul albumului, ca să aflăm că printre cei cu care a colaborat se numără Vlad Flueraru, Vlad Dorebrescu, DOC, Amuly, Exile, Cătălin (Coma) și Nidal Ștefan.
Taylor Swift – Lover. Este albumul ei preferat, de fapt o scrisoare de dragostre către iubire, în toate felurile ei, de la cea pasională și fermecătoare până la cea tragică sau chiar iubirea care dezvăluie și părtile noastre mai puțin plăcute. ”Lover” cuprinde toate aceste sentimente, fiind un album romantic, care te marchează în mai multe feluri”, declara Taylor.
Post Malone – Hollywood’s Bleeding. Post Malone a revenit cu un întreg album, după o perioadă în care a lansat numai piese. ”Hollywood’s Bleeding” este cel de-al treilea album al artistului pentru care a colaborat cu nume importante din industria muzicală, printre care Da Baby, Halsey, Meek Mill, Ozzy Osbourne, Travis Scott și mulți ani. Artistul a vrut ca acest album să reprezinte o etapă de maturizare în cariera lui și în stilul lui.
Ariana Grande – Thank U, Next. Este parțial inspirat de o serie de incidente pe care artista le-a trăit în ultimele şase luni. În octombrie, Grande şi-a anulat logodna cu actorul de comedie Pete Davidson, iar în septembrie, fostul său iubit, rapperul Mac Miller, a murit în urma unei supradoze. Albumul conține 12 melodii, printre care piese lansate anterior precum ‘Imagine’ şi ‘7 Rings’, dar şi melodii noi precum ‘Break Up With Your Girlfriend, I’m Bored’, ‘Needy’, ‘NASA’ şi ‘Bloodline’.
Mark Ronson – Late Night Feelings. Artistul care a obținut un premiu Oscar anul acesta, la categoria Best Original Song, cu „Shallow”, melodia de pe coloana sonoră a filmului A Star Is Born, a colaborat cu Lykke Li pentru piesa care dă titlul celui de-al cincilea său LP.
Miley Cyrus – She’s Coming. Miley Cyrus a lansat șase piese noi care au fost incluse pe EP-ul „She’s Coming”. Piesele sunt realizate în colaborare cu nume importante din industria muzicii. În prima piesă, intitulată ”Mother’s Daughter”, Miley Cyrus declară ”Sunt rea, sunt malefică”, lăudând apoi influența mamei sale, Trish, asupra carierei sale de cântăreață. ”D.R.E.A.M”, o altă melodie de pe noul EP, acronimul pentru sintagma ”Drugs Rule Everything Around Me” (”Drogurile domină totul în jurul meu”), vorbeşte despre renumitul stil de viață presărat cu petreceri al vedetei, devenită celebră datorită interpretării personajului principal din serialul ”Hannah Montana”, realizat de Disney. Celelalte melodii de pe disc sunt ”Unholy”, ”Cattitude”, ”Party Up The Street” şi ”The Most”.
Maluma – 11:11. ”11:11 este un semnal primit de la îngerii noștri, de la profesori, care ne îndeamnă să stabilim un moment de conexiune, de sincronizare cu noi înșine, dar și cu ceilalți. Este un apel de trezire, este o ușă către meditație, să ne ascultăm intuiția, să privim către interiorul nostru. Este timpul să ne oprim și să simțim energiile subtile transmise de univers. Este un apel de la adevărata esență a noastră, o reamintire a scopului nostru.”, a declarat Maluma.
Becky G – Mala Santa. Albumul a fost lansat pe data de 17 octombrie și este primul album al artistei despre care promite că este unul foarte tare. Anul acesta artista a lansat o serie de piese care fac parte de pe el: ‘Secrets’, ‘Dollar’, ‘La Respuesta’ cu Maluma și ‘Que Me Baile’.
G-Eazy – Scary Nights. G-Eazy a fost foarte nerăbdător și a fost cuprins de spiritului Halloweenului. Artistul a lansat EP-ul ”Scary Nights” care conține opt piese. ”Un mic răsfăț pentru voi în sezonul meu favorit”, a scris artistul pe rețelele sociale.
Beyonce – ‘Homecoming’