ZUTV | ZU TV

8 superstaruri care au recunoscut că au avut probleme psihice

Să vorbeşti despre depresie, anxietate sau alte probleme psihice nu e un lucru uşor, mai ales când eşti celebru. Mai multe superstaruri au decis, însă, să scoată la lumină cazurile lor pentru a le arăta şi altora că nu e nimic ruşinos în asta şi că nu ar trebui să se autostigmatizeze doar de teama a ceea ce ar putea crede cei din jur despre ei. Orice problemă ai avea, e mai uşor de rezolvat dacă nu eşti singur.

Publicat: 28 ianuarie 2019, 16:31
8 superstaruri care au recunoscut că au avut probleme psihice

Brad Pitt nu are nevoie de nicio prezentare, dar puţini ştiu despre el că s-a confruntat cu o depresie cruntă la sfârşitul anilor ’90. Culmea, motivul era celebritatea. Viaţa lui s-a schimbat după o excursie la Casablanca, în Maroc. Iar după ce a văzut problemele reale cu care se confruntau oamenii de acolo, sărăcia extremă în care trăiau a început să vadă viaţa cu alţi ochi. „Ce am văzut acolo nu mai văzusem în viaţa mea. Şi noi vorbeam despre inegalitatea de şanse şi despre lipsa accesului la asistenţă medicală… Mi-am dat seama că nu aveam niciun drept să mă simt aşa cum mă simţeam, din moment ce erau oameni care trebuiau să supravieţuiască în condiţiile alea”, a povestit Brad Pitt, care a şi luat parte la mai multe acţiuni caritabile de atunci.

Lady Gaga a fost văzută ca o nebună nonconformistă care ar face orice pentru atenţie. Puţini ar fi crezut că, la toată energia pe care o avea, ar fi putut avea probleme psihice. Dar în spatele măştii pe care o afişa se ascundea o persoană extrem de vulnerabilă, care prefera să se îngroape în muncă pentru a nu avea timp să se gândească la ale ei. Şi-a făcut până la urmă curaj să spună lumii că suferea de şoc post traumatic şi să accepte că era foarte nesănătos să îşi nege stările. „Am început să observ că rămâneam privind în gol secunde sau minute bune. Prin faţa ochilor îmi treceau lucrurile care mă chinuiau, experienţele pe care le ascunsesem bine undeva”, a povestit Lady Gaga care, din cauza problemelor psihologice, a început ulterior să aibă şi probleme fizice, precum dureri cronice, fibromialgie, dar şi tendinţe suicidale şi comportament masochist.

 

 

Selena Gomez a avut mari bătăi de cap din cauza depresiei şi a anxietăţii. Totul i s-a tras de la diagnosticul cu lupus, o boală incurabilă, autoimună, din cauza căreia a ajuns chiar să aibă nevoie de un transplant de rinichi. „Nu e ceva de care mă voi vindeca. Este o bătălie pe care va trebui să o duc toată viaţa şi sunt OK cu asta pentru că acum ştiu că mă aleg pe mine înainte de orice”, a spus Selena.

 

 

Kesha a avut şi ea de furcă din cauza anxietăţii şi a depresiei cauzate de o copilărie nefericită acasă, dar şi în societate. A fost victima bullying-ului în copilărie şi adolescenţă, lucru care a continuat şi după ce a devenit celebră. „Comentariile altora te pot da total peste cap, îţi poţi pierde încrederea şi respectul de sine”, a spus Kesha, care a şi revizuit felul în care interacţionează cu fanii prin social media.

 

Gwyneth Paltrow a trecut prin depresie postpartum după naşterea fiului său, al doilea copil. „Mă simţeam ca un zombie. Nu puteam să mă conectez cu propriile sentimente şi emoţii. A fost groaznic”, a povestit actriţa, explicând că cea mai grea parte a fost să accepte că avea o problemă şi că avea nevoie de ajutor.

Aceeaşi problemă a avut-o şi Adele, care a rămas cu un psihic fragil după moartea bunicului ei şi care a căzut într-o depresie gravă după naştere.

 

Ariana Grande a suferit de şoc post traumatic după atentatul produs la concertul susţinut de ea la Manchester Arena, în 2017. Asta pe lângă faptul că a suferit mereu de anxietate

Justin Bieber a fost şi el la un pas de depresie în 2016. Atunci a decis să renunţe la întâlnirile cu fanii, despre care spunea că îl secau de energie

 

 

PARTENERI