Alarma de dimineaţă nu e niciodată mai enervantă decât imediat după weekend. (Poate doar în weekend, când uiţi să o resetezi.)
Când deschizi ochii lunea dimineaţa şi simţi că eşti în pragul unei căderi nervoase doar pentru că ştii ce zi e:
Când te gândeşti că ar trebui să se dea o lege ca prima zi după weekend să fie liberă, să ai timp să te obişnuieşti cu gândul că a început o nouă săptămână.
Primul lucru pe care îl faci când te dai jos din pat e să te aşezi la loc şi să te gândeşti la o scuză numai bună ca să rămâi acasă.
Ultimul gând înainte să ieşi pe uşă: Chiar trebuie să plec de acasă? Oricum mă întorc aici…
O infuzie de optimism: Poate iau vreun virus în metrou şi pot să stau mâine acasă 🙂
Încerci să îţi spui că nu e chiar atât de mult până vineri… Mai sunt doar…
Lunea e momentul în care te simţi cel mai mult prizonier în propria viaţă.
P.S. Hai cu vineri!