Ne-am inspirat de la artistele din România, și nu numai, mai exact din piesele lor sau din stilul lor de viață și venim cu idei pentru toate gusturile și toate bugetele.
Dacă îi plac vacanțele (cui nu-i plac?!) ia-i bilete într-o destinație exotică. Te poți inspira de la Delia.
Îi plac hainele? Perfect, ia-i o cămașă! Sau, așa cum zice Lidia Buble, lasă o cămașă a ta la ea, să aibă ce purta ”în grabă dimineața”.
Te poți revanșa pentru ”tot ce n-ai făcut/ pentru ce n-ai auzit/ pentru nopțile în care-ai spus că vii și n-ai venit”. Invit-o la restaurant și plătește TU nota de plată.
Dacă îi plac cadourile simbolice, ai scăpat ușor: inspiră-te de la Jo și cumpără-i un set de căni cu mesaje.
Nu există femeie căreia să nu-i placă florile. Un buchet din florile ei preferate este alegerea cu care nu dai greș de Ziua Femeii.
Dacă îi place să danseze, fă-i cadou un abonament la cursuri de dans. Te poți duce și tu cu ea, pentru că nimic nu vă apropie mai mult decât să învățați un dans în pereche.
Fetelor le plac (și) chestiile simbolice și le place să aibă mereu ceva care să le amintească de iubit. Așa că poți să-i faci cadou o bandană sau orice obiect o duce cu gândul la tine.
Dacă în ultima vreme ai fost cam indiferent, de 8 Martie fă-i cadou atenția ta. Nimic nu o va bucura mai mult decât asta.