Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // 6 taţi celebri care şi-au crescut copiii singuri

6 taţi celebri care şi-au crescut copiii singuri

Tot mai mulţi părinţi sunt nevoiţi să îşi crească singuri copiii, din diferite motive, iar superstarurile nu fac nici ele excepţie. Chiar dacă au de respectat contracte şi sunt prezente mai mult pe la evenimente decât pe acasă, vedetele care s-au trezit că au rămas „single parents” au reuşit să facă o treabă bună cu cei mici. Culmea, nu vorbim despre mame singure, ci despre taţi. Singuri şi celebri.

Publicat: 7 februarie 2019, 17:20

Liam Neeson a rămas văduv în 2009, când soţia lui, Natasha Richardson, a murit în urma unui teribil accident la schi. Actorul a rămas singur cu cei doi fii ai lor, Daniel şi Michael, care aveau 12, respectiv 13 ani. Niciunuia dintre ei nu le-a fost uşor să îşi revină după pierderea suferită, dar până la urmă au reuşit. Liam Neeson şi-a dedicat tot timpul liber copiilor şi nu s-a recăsătorit.

 

 

Pierce Brosnan are 5 copii, iar pe trei dintre ei i-a crescut mai mult singur. Charlotte şi Chris au fost adoptaţi de actor şi de prima lui soţie, Cassandra Harris, când aveau 9, respectiv 8 ani. Dupa trei ani de la adopţie, cei doi au avut împreună un fiu, Sean. Când credeau că au tot ce le trebuie, Cassandra s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit, iar Brosnan a rămas singur cu cei trei copii. Nu intenţiona să se mai căsătorească vreodată, dar destinul a avut alte planuri cu el. În 1994 a cunoscut-o pe jurnalista Keely Shaye Smith, cu care s-a căsătorit în 2001, iar familia lui Brosnan s-a extins cu încă doi copii, Dylan şi Paris.

 

 

Nicholas Cage a avut primul fiu în 1990. Weston a fost rezultatul unei relaţii care s-a terminat destul de urât. Actorul a câştigat custodia băiatului după ce i-a dat mamei acestuia o casă la Hollywood. Weston Cage are acum 28 de ani, este muzician şi pare tentat şi de actorie.

 

 

Al Pacino este tatăl a trei copii cu toate că nu a fost niciodată căsătorit. Fiica cea mare, Julie, s-a născut în 1989, iar gemenii Olivia şi Anton s-au născut în 2001, după o relaţie cu actriţa Beverly D’Angelo. Cei doi s-au despărţit, dar împart custodia copiilor, iar actorul încearcă mereu să-şi organizeze programul astfel încât să poată petrece cât mai mult timp cu copiii săi.

Collin Farrell creşte doi fii, James (16 ani) şi Henry (10 ani), după ce s-a despărţit de mamele lor.

Lenny Kravitz şi Lisa Bonet au avut o relaţie de 3 ani, dar după divorţ fiica lor, Zoe, a rămas cu tatăl; la început părinţii au avut custodie comună, dar la 11 ani fata a decis că vrea să locuiască full time cu tatăl ei. Zoë Kravitz este o actriţă faimoasă şi cochetează şi cu modelingul.

PARTENERI