Cum să faci să nu pari creepy când îţi place de cineva? Păi în primul rând încearcă să îţi controlezi puţin emoţiile şi să nu faci chiar orice ca să ieşi în evidenţă când crezi că nu te observă. Ultimul lucru pe care îl vrei este să pari disperat/ă sau să devii stalker.
Cum ştii că ceea ce te pregăteşti să faci este creepy? Păi dacă te-ai gândit că ar putea fi, cel mai probabil este! Iar acum că am lămurit asta, să începem
Oricât de greu ţi-ar fi, încearcă să nu fii omniprezent/ă. Dacă te transformi în umbra lui/ei nu o să pari deloc sexy
Se zice că e bine să păstrezi contactul vizual cu cineva, pentru că arată siguranţă de sine. Dar dacă te duci în zona aia în care te holbezi pur şi simplu la o persoană, fără întrerupere şi eventual şi cu gura căscată… Awkwaaard!
Când ai un crush, e greu să nu stai toată ziua cu ochii pe contul lui/ei de socializare. Te simţi conectată cu persoana respectivă, right? Dar când te trezeşti aducând vorba despre ceva ce a postat acum nu-ştiu-cât timp doar ca să ai un subiect de conversaţie s-ar putea să pară puţin ciudat. Puţin mai mult, de fapt.
Nu deveni posesiv/ă! Chiar dacă doar flirtaţi sau dacă ceva s-a legat între voi, nu uita că nimeni nu aparţine nimănui. Şi nici măcar o relaţie nu schimbă asta. Dacă o să pui botic când vezi că tipul/tipa de care îţi place vorbeşte cu altcineva sau petrece timp cu alţii, nu o să transmiţi deloc un mesaj ok.
Nu îl/o teroriza cu mesaje! E OK să îi mai scrii din când în când, să vezi ce mai face, să discutaţi despre ceva ce vă intereseaza pe amândoi sau să îi trimiţi ceva funny, dar trebuie să ştii care este limita dintre flirt şi obsesie.