Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // 30 de milioane de views în două luni. Asta e cea mai tare piesă românească lansată în 2021!

30 de milioane de views în două luni. Asta e cea mai tare piesă românească lansată în 2021!

Băieții de la 3 Sud Est și Andra pot spune că au dat lovitura și că au lansat una dintre cele mai tari piese din 2021. La două luni și jumătate de când a apărut pe YouTube, ”Jumătatea mea mai bună” a depășit 30 de milioane de vizualizări. 

Publicat: 28 mai 2021, 9:38

În luna martie, Andra și 3 Sud Est și-au unit vocile în cea mai inspirată colaborare a primăverii. Melodia ”Jumătatea mea mai bună” a adunat un milion de ascultări în primele 24 de ore de la lansare și a fost de neoprit. Videoclipul a fost pe locul 1 în Trending încă de la debut și nu a avut rival acolo timp de aproape două săptămâni. La două luni și jumătate de la lansare, a depășit pragul de 30 de milioane de views, fiind una dintre cele mai rapide ascensiuni a unui videoclip românesc. Andra declara pe Instagram în urmă cu ceva timp că nici nu a îndrăznit să spere că piesa va avea un asemenea succes, atunci când a lansat-o: ”Întotdeauna îmi ascult inima când aleg o piesă și am știut de la început că „Jumătatea mea mai bună” va ajunge la sufletele voastre. Nu am îndrăznit însă să sper că o veți primi cu atâta dragoste”, a transmis artista. 

Army, you made this! Aceasta este cea mai căutată melodie din lume în acest moment

Andra și 3 Sud Est au trecut și pe la Morning ZU și au cântat piesa live în studio. Băieții au povestit atunci că aveau melodia la sertar de ceva timp și că plănuiau să o lanseze pe cont propriu, dar apoi s-au gândit că vocea Andrei ar fi ingredientul perfect pentru hitul lor. Și au avut dreptate! Două luni și jumătate mai târziu, colaborarea lor a ajuns la o cifră rotundă pe YouTube and still counting. 

PARTENERI