Kylie Jenner se pricepe la social media și la surprize, în egală măsură. Cea mai mică dintre surorile Jenner a publicat un filmuleț prin care a anunțat că ea și Travis Scott așteaptă cel de-al doilea copil, iar clipul s-a viralizat rapid. Imaginile cu milionara în timp ce îi arată iubitului ei testul de sarcină pozitiv, la prima vizită la medicul obstetrician sau în momentul în care îi dă mamei ei vestea că va fi bunică din nou au fost preluate rapid de presa internațională, dar și de fani. Din filmuleț nu lipsesc nici primele imagini cu Kylie însărcinată din nou, așa că nu este de mirare că filmulețul s-a viralizat din primele 24 de ore de când a fost postat.
Odată cu anunțul, Kylie Jenner și-a bătut propriul record pe Instagram, pentru că filmulețul postat de ea a reușit să adune, în mai puțin de două zile, 120 de milioane de vizualizări și peste 21 de milioane de like-uri. Cea mai apreciată postare de pe pagina de Instagram a lui Kylie era până acum imaginea pe care a postat-o atunci când s-a născut Stormi, fetița ei cea mare. Fotografia aceea are ”doar” 18.4 milioane de like-uri, în timp ce videoclipul de acum a strâns mai bine de 20 de milioane în mai puțin de două zile.