Pasiunea pentru bucătărie este numitorul comun al celor 18 concurenţi, meseriile lor fiind complet diferite. Cofetar, fotograf, corporatist, instructor de fitness, antreprenor, cântăreț sau dansator, cu toții își doresc să demonstreze cât sunt de pricepuți și cât de mult își doresc să învețe și să impresioneze prin farfuriile lor.
Chef Florin Dumitrescu despre echipa lui (echipa albastră)
„Echipa albastră mă motivează și mă face să stau liniștit în competiție. Când m-am gândit la cum să îmi formez echipa, m-am gândit la misiunile pe care urmează să le facem și mi-am ales oameni puternici, care să poată să facă multe lucruri pe lângă bucătărie. În ceea ce privește gătitul m-am gândit că sunt oricum eu acolo și îi pot ghida. Am un singur bucătar profesionist, în rest toți provin din alte domenii. Ceea ce ne unește pe toți este ambiția”.
Arkanian – Artist
Iman Abushov – Director Comercial
Daniela Andronie Rădulescu – instructor fitness
Vlad Tănasie – Bucătar
Mariana Tarbuc – Consilier Primărie
Daniel Tudor – Antreprenor
Chef Sorin Bontea despre echipa lui (echipa verde)
„Am în echipă de toate. Am o gospodină care are gust bun, am cofetari, am un fotograf pe care mizez că are simțul frumosului, am și oameni cu forță fizică pentru diverse misiuni. Ce să zic, cred că am echipa shaorma cu de toate”.
Laura Eremia – Cofetar
Valentina Cornescu – Cofetar
Daniela Tănase – Solist Vocal
Daniel Jumuga (Nobo) – Cofetar
Andrei Stoian – Bucătar
Francisc Șandor – Fotograf
Chef Catalin Scărlătescu despre echipa lui (echipa mov)
„Echipa mea e ca o echipă de fotbal. Trebuie să am și portar, și atacanți, și mijlocași. Nu poți să pleci la drum cu 6 gemeni, așa că m-am gândit să îmi iau un om mai molcom, mai sfătos, o dansatoare frumoasă care să țină moralul echipei ridicat, o moldoveancă care are simțul frumosului, un ungur, o corporatistă și un bucătar cu multă încredere în el”.
Rebecca Bumpuțu – Dansatoare
Tanya Povenscaia – Trainer în domeniul unghiilor
Lucian Pupăzan – Făuritor de fundulețe
Carmen Dîrvariu – Corporatist
Istvan Kozocsa – Bucătar
Raul Bodoșcă – Bucătar
Chefi fără limite va străbate și va spune povestea gastronomică a unora dintre cele mai frumoase insule grecești. Chios, Lesbos, Corfu, Creta sau Naxos sunt câteva dintre destinațiile ce vor deveni câmp de luptă pentru cei trei chefi și echipele lor în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30, la Antena 1.