15 imagini care arată ce viaţă grea au cei care se trezesc cu noaptea-n cap

Trezitul cu noaptea în cap este şi mai greu de suportat în perioada asta, în care numeri zilele rămase până la liberele sărbători, când o să poţi să leneveşti cât vrei. Dar, până atunci, dimineţile rămân cele mai nasoale momente ale zilei, indiferent că eşti elev, student sau om în câmpul muncii.

Publicat: 4 decembrie 2018, 16:12

Ştim că e greu să vă gândiţi de pe acum la cum va fi (şi) mâine dimineaţă, dar un preview nu strică. Mai ales dacă e amuzant.

Aşa arăţi în fiecare dimineaţă când sună alarma.

Şi când îţi spui „încă 10 minute”, ştiind că ai setat-o pe snooze.

La fiecare declanşare a alarmei te simţi ca şi cum cineva ar încerca să te dea cu forţa jos din pat. Dar nu cedezi… adormi la loc.

După câteva „serii” de snooze eşti mai obosit decât erai când te-ai culcat.

Când te ridici, în sfârşit, în capul oaselor…

… te gândeşti că ai mai dormi… o zi şi jumătate

Aşa că te trânteşti la loc.

La un moment dat chiar te trezeşti… sau nu!

Şi te gândeşti serios la ce ai putea schimba în viaţa ta ca să nu te mai trezeşti atât de devreme. În fiecare zi…

Şi te tot gândeşti, în timp ce stai deznădăjduit pe marginea patului… vreo 20 de minute, aşa, cât să se pună sângele în mişcare.

Când ajungi la momentul în care te ridici efectiv în picioare, perna parcă îţi şopteşte că îi vei lipsi până diseară.

Iar apoi rosteşti primul cuvânt al zilei… mereu acelaşi.

Nici după duş nu te simţi suficient de treaz, aşa că mai stai un pic, căutând motive suficient de puternice să te îmbraci…

… şi să ieşi pe uşă.

Nu e de mirare că arăţi aşa toată ziua:

PARTENERI