Cumpărăturile online sunt cele mai periculoase. Nu știi când ajungi ”din greșeală” pe un site de fashion. În câteva minute umpli coșul virtual și golești cardul. Dar nu, de data asta va fi diferit! Mhm, siiigur!
1. Intru puțin să mă uit ce mai e nou. Nu cumpăr nimic, promit!
2. Și data trecută când am zis că ”doar mă uit”, am ajuns să cheltui tot ce aveam pe card…
3. De data asta va fi diferit. Nici măcar nu mă loghez pe site, ca să nu existe tentații.
4. Ok, ok, ok, n-am nevoie de nimic. Și doar am zis că nu mai cumpăr nimic din impuls!
5. Cum ar arăta asta pe mine, oare?
6. Mai bine mă uit puțin la rubrica de reduceri.
7. Ok, îmi cumpăr un singur articol. Pentru că am făcut bine la examen și merit.
8. Aoleu, aoleeeeu, uită-te la sandalele astea! Costă cât chiria pe o lună…
9. Gata, ajunge! Iar am umplut coșul.
10. Stai, pălăria asta am văzut-o la Vanessa Hudgens și era superbă! Trebuie să fie a mea. Asta și gata, promit!
11. Huh, am terminat. Hai că parcă n-a fost așa de rău, nu?
12. Ok, acum să vedem prețul. Nuuuu! Nu se poate!
13. Poate ar trebui să renunț la pălărie? Dar e așa de drăguuuuță!
14. Asta e, am făcut-o și de data asta. Plătesc și ies de pe site.
15. N-o să mai fac asta niciodată. NI-CIO-DA-TĂ!