Dar Dolores nu e singura artistă care lasă în urmă multe semne de întrebare. Alte 14 super-staruri au dispărut în condiții cel puțin ciudate. Au lăsat în urmă mister și întrebări la care nici până acum nu a fost găsit răspunsul.
Chester Bennington, solistul Linkin Park, a fost găsit mort în locuința sa. Prima ipoteză a anchetatorilor a fost sinuciderea, dar apoi oamenii legii au anunțat că iau în calcul și varianta unei crime.
Vestea morţii lui Prince a fost dată de publicistul său: „Cu tristeţe trebuie să confirmăm că legendarul Prince Rogers Nelson a murit joi dimineaţă, la vârsta de 57 de ani. Nu avem detalii legate de cauzele morţii şi nu putem face comentarii suplimentare”.
Amy Winehouse a murit la doar 27 de ani. Deși cauza morții nu a fost stabilită oficial, sursele conduc către aceeași ipoteză: drogurile i-au adus sfârșitul lui Amy.
Whitney Houston a fost găsită moartă, în cadă. Raportul medicilor legiști arată că o combinație de medicamente și droguri i-ar fi fost fatală cântăreței.
Michaels Jackson a avut parte, poate, de cea mai șocantă moarte. Dependența de medicamente și greșeala medicală a doctorului care îl trata i-au adus sfârșitul, în 2009.
Tupac Shakur a fost împușcat într-o noapte din 1996. Deși au existat martori și avusese loc o ceartă mai devreme, nimeni nu a fost acuzat, nici până acum, de moartea rapper-ului.
Heath Ledger, care l-a jucat perfect pe Joker în ”The Dark Knight Rises” a fost găsit gol, mort, în casă. Se pare că o combinație de medicamente antidepresie nu l-au lăsat să termine de filmat la ultimul lui proiect cinematografic.
Brittany Murphy a fost găsită moartă în casa ei, în 2009. Cauza morții a fost considerată a fi o pneumonie de care actrița suferea. De fapt, se spune că ar fi vorba despre ceva mai grav: otrăvire.
Natalie Wood a murit după ce a căzut de pe yachtul pe care se afla cu soțul ei. Cel puțin așa s-a crezut la vremea respectivă. 30 de ani mai tărzit, adică în 2011, ancheta a fost redeschisă și se pare că cei doi s-ar fi certat, iar soțul ei a împins-o peste bord.
Anna Nicole Smith a murit la câteva luni după ce a născut o fetiță. A fost găsită într-o cameră de hotel, după ce consumase o cantitate mare de droguri. Soțul ei murise în același fel, imediat după ce fetița lor s-a născut.
Notorious B.I.G. a fost împușcat de patru ori în piept, de un tip aflat într-o mașină. Cazul e încă deschis, dar sunt mulți care cred că are legătură cu moartea lui Tupac.
Bruce Lee a murit, aparent, din cauza unei reacții adverse la un medicament. Legendele create în jurul morții lui spun că ar fi vorba de un blestem abătut asupra familiei lui.
Marilyn Monroe a fost găsită moartă în casă. Prima explicație a fost că s-ar fi sinucis. Mulți cred și acum că a fost omorâtă. Cantitatea mare de droguri găsită în corpul ei și loviturile de pe corp au îngreunat și mai mult ancheta.
Grace Kelly, actrița devenită prințesă, a murit într-un accident de mașină. S-a spus că ar fi suferit un infarct în timp ce conducea, dar fiica ei a supraviețuit. Conspiraționiștii nu sunt mulțumiți cu această explicație.