Chinuri pe care doar fetele cu părul foarte BOGAT le pot înţelege
Iată 12 motive pentru care părul în exces este cel mai mare duşman al unei tipe. În afară de faptul atât de evident că este inestetic.
Încă de mică ai arătat ca o maimuţică, iar părinţii ţi-au spus asta de fiecare dată când au avut ocazia. Râzând! Ceea ce nu mai e deloc funny pe măsură ce creşti.
Când ajungi la pubertate, speri că lucrurile se vor schimba în bine. Dar părul creşte odată cu tine. Peste tot!
Dacă eşti o tipă păroasă, sigur ai purtat mâneci lungi şi pantaloni inclusiv vara la 40 de grade, doar ca să eviţi glumele proaste ale colegilor.
Asta până ai convins-o pe mama să te ducă la cosmetică. Sau până ai decis că aparatul de ras al tatălui tău poate fi prietenul tău secret.
Sprâncenele „tip Mircea Albulescu” te-au făcut mereu să te simţi aiurea şi ai încercat să le ascunzi sub un breton, nu? Pe care, evident, ţi l-ai făcut singură, doar pentru a arăta ca un ponei cu sprâncene tip Mircea Albulescu.
La primul pensat ţi-ai făcut sprâncenele extrem de subţiri, dar ai realizat prea târziu că nu e ok să treci de la o extremă la alta. Sperăm că au crescut repede la loc şi că ai găsit forma ideală.
Când intri într-un salon de cosmetică, de obicei prima întrebare este „Mustaţa?”. Nu folosiţi lama de ras doar ca să scăpaţi de chestia asta, vă rugăm!
De câte ori schimbi cosmeticiana eşti convinsă că eşti cel mai grav „caz” pe care l-a avut pe mână. Să fie oare privirea surprinsă cea care o trădează?
Uneori, când nu te vede nimeni, te trezeşti că te joci că părul de pe antebraţe. Iar apoi realizezi că e timpul pentru o nouă epilare.
Ăsta e motivul pentru care urăşti sezonul sandalelor, nu-i aşa?
La fiecare spălat pe cap pierzi atât de mult păr, încât l-ai putea dona pentru peruci.
Dar din fericire nu se vede niciodată. Măcar atât!