Nu ştii ce scuze să mai găseşti pentru roşeaţa care îţi apare în obraji când cineva vorbeşte cu tine. Şi nu poate să-ţi fie mereu foarte cald sau să ai un puseu de febră sau să începi să tuşeşti ca să dai senzaţia că te sufoci.
Îţi place de cineva? O, nu!
Deja începi să te gândeşti cât de stupid vei reacţiona când va trebui să-i vorbeşti.
Aşa că începi să te încurajezi singur.
Şi poate să faci exerciţii de conversaţie cu animalul de companie. Care nu te ajută, însă, prea mult.
Dacă acel cineva te priveşte dintr-o dată sau ţi se adresează, ai tendinţa să te uiţi repede în spate, doar-doar te scapă cineva din asta.
Slavă Domnului pentru Facebook! Poţi să afli ce, când, unde, cu cine face, să îi ştii dinainte pasiunile, părinţii, prietenii… Nu, nu e hărţuire sau obsesie. E documentare asiduă 🙂
Şi dacă tot eşti pe profilul său, poţi să-i dai câteva like-uri, să laşi un comentariu. Poate începe o conversaţie online mult mai confortabilă. Găseşti tu un subiect de discuţie şi vezi apoi cum evoluează…
Aşa poţi să îi dai de înţeles că îţi place. Poate se creează o legătură între voi…
… şi începeţi să comunicaţi telepatic.