10 paşi pentru a-ţi face prieteni în cămin

Dacă eşti boboc la facultate şi stai în cămin, s-ar putea să nu fie din prima aşa cum te-ai aşteptat. Dincolo de faptul că a nu mai sta cu părinţii nu e nici pe departe cum te aşteptai, e posibil să te trezeşti şi că nu prea cunoşti pe nimeni. Aşa că uite câteva idei care te vor ajuta să-ţi faci mai uşor prieteni în cămin.

Sfaturi pentru studenţi. Cum să-ţi organizezi camera ca să câştigi spaţiu

Publicat: 5 octombrie 2015, 10:19

Sfaturi pentru studenţi. Cum să-ţi organizezi camera ca să câştigi spaţiu

Dacă nu îţi cunoşti colegul de cameră, acordă-i o şansă. Poate că nu veţi deveni cei mai buni prieteni, dar e posibil să te simţi mai puţin singur.

Dacă nu ai baie în cameră, cea de pe hol poate fi un loc bun să mai cunoşti oameni. Evident, nu în timp ce eşti la toaletă sau în duş, dar dacă tot îţi aştepţi rândul, ai putea să legi câteva discuţii.

Ţine uşa deschisă. Evident, nu tot timpul, dar dacă doar pierzi vremea prin cameră, cei care trec prin dreptul uşii ar putea simţi nevoia să socializeze.

Învaţă să împarţi lucrurile. OK, unele lucruri. Dacă nu o faci, viaţa de cămin va fi mult mai grea.

Dacă în cămin există o zonă specială pentru studiu, n-ar fi rău să mergi acolo din când în când.

13 mesaje pe care orice student din provincie i le trimite mamei lui

La cantină s-ar putea să nu găseşti cea mai bună mâncare, dar poate fi un loc în care să mai cunoşti oameni. Mai ales că e clar că aveţi un subiect de discuţie de la care să porniţi.

Intră în discuţie cu „vecinii”, dacă nu fac ei primul pas. S-ar putea ca şi ei să aibă nevoie să cunoască oamenii din jur.

Dacă lumea petrece pe hol, alătură-te şi tu distracţiei, chiar dacă te simţi ciudat. Găseşti tu o modalitate să te „lipeşti” de ei.

Nu încerca să pari ceea ce nu eşti. Chiar dacă îţi vei face prieteni, nu o să ţină şi oricum trebuie să o iei de la capăt.

Dacă cineva are nevoie de ajutor, nu i-l refuza doar pentru că nu cunoşti prea bine persoana.

PARTENERI