Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // 10 lucruri pe care tipele obsedate de unghii ar trebui să le ştie

10 lucruri pe care tipele obsedate de unghii ar trebui să le ştie

Fetelor, ştim că majoritatea sunteţi obsedate de unghii şi de ojă şi de tutorialele alea de nail art (care doar rareori vă ies, nu?). Credeţi că ştiţi cam toate trucurile despre manichiură? Hai să vedem!

Publicat: 17 ianuarie 2018, 4:04

10 modele de unghii inspirate din filme, de care te îndrăgosteşti pe loc

Unghiile trebuie să fie curate. Şi nu curate în sensul ăla pe care îl ştiţi toate de la controlul de la şcoală, ci curăţate de orice urmă de reziduuri, lac sau grăsime.

Uiţi mereu să le înmoi. Dacă ţii mâinile în apă caldă 2-3 minute, o să vezi că oja o să arate mult mai bine.

Le pileşti greşit şi atunci e normal să se rupă şi să agaţe. Secretul e să mişti pila într-un singur sens şi atunci jumătate din bătaia de cap dispare.

Amesteci oja greşit. Dacă o agiţi bine-bine ca să se omogenizeze, s-ar putea să facă bule şi, după ce o aplici pe unghii, să sară imediat. Încearcă să freci sticluţa între palme câteva secunde şi o să vezi că va fi mult mai bine.

Cele mai multe tipe aplică greşit oja. Adică încearcă să acopere toată unghia cu o singură mişcare. Ideal e să porneşti din mijlocul unghiei şi să acoperi apoi laturile. Şi să aştepţi să se usuce bine înainte să aplici al doilea strat.

Chiar dacă arată mai bine, nu înseamnă că mai multă ojă va şi ţine mai mult pe unghii. Din contră. Două straturi subţiri sunt suficiente.

Nu uita să „sigilezi” vârful. Data viitoare când îţi faci unghiile, după ce aplici oja, trage şi o linie orizontală, la vârf. O să ai o surpriză plăcută!

Cele mai multe fete folosesc beţişoare de urechi pentru a corecta marginile imperfecte. Nimic mai greşit, având în vedere că vata riscă să se lipească de ojă în orice punct şi să distrugă munca ta de o oră. Mai bine încearcă o pensulă mai veche de machiaj, înmuiată în diluant.

Bagi mâinile în apă caldă înainte ca oja să se usuce complet?. Nimic mai greşit, pentru că aceasta se va înmuia şi poţi să te resemnezi cu ideea că ai pierdut două ore degeaba.

Îţi faci unghiile seara şi apoi te culci când s-au uscat?. Să nu te miri dimineaţă când vor avea modelul lenjeriei pe care ai dormit. Sau, mai rău!, şanţuri de la firele de păr!

PARTENERI