Sexul este şi despre comunicare, însă mare atenție la ce spuneți. E important să transmiți clar ce-ți place şi ce nu, dar şi mai mult contează cum o faci. Evitați comentarii inutile din ciclul "moartea pasiunii"!

7 lucruri pe care nu ți le-a spus nimeni despre orgasm

De exemplu, uite 5 lucruri pe care nicio tipă nu vrea să le audă în timpul sexului. Pur şi simplu le taie cheful.

Nu aşa!/Ce faci?

Toată lumea ştie ce înseamnă o critică constructivă, dar locul ei nu este cu voi în pat (sau unde vă apucă cheful, nebunaticilor)! Decât să spui "nu aşa" sau să întrebi "ce vrei/crezi că faci?", mai bine spui ce şi cum ți-ar plăcea să facă. Altfel aproape orice tipă va presupune că e "praf" şi îşi va pierde încrederea în ea.

Fostei mele îi plăcea să...

Greşit! Ai "F"! Dacă îi spui unei tipe ce făceai cu fosta în pat în timp ce o faci cu ea... Bye-bye plăcere! Ştie că ai mai avut experiențe sexuale şi înainte să fii cu ea, dar chiar nu simte nevoia să audă despre ele. Şi în special nu în timp ce faceți sex.

Trebuie să ne grăbim.

Şi uite aşa bagi pasiunea în moarte clinică. Nicio tipă nu se va simți bine când îi spui că e contracronometru. Dacă trebuie să îi spui că o să pleci după ce terminați, fă-o după! Simplu!

Aş fi vrut să fii mai dotată!

Really? Adică... really? Guys! Cele mai multe tipe au o groază de nesiguranțe legate de aspectul fizic. Justificate sau nu. Să te "legi" de ceva ce nu-ți place la ea fix în momentul în care e dezbrăcată şi foarte vulnerabilă e cel mai rău lucru pe care îl poți face. Dacă ați ajuns până acolo înseamnă că totuşi nu-ți displace atât de tare, aşa că mai bine ține-ți gura!

Ai terminat?/Mai ai mult?

Pentru tipe orgasmul contează, dar la fel de important este şi cum ajung la el. Pentru ele orgasmul nu defineşte calitatea sexului. Orice tipă pe care o întrei lucrurile astea va simți că pui presiune pe ea şi, oricât de mult ți-ai dori să o vezi tremurând de plăcere, s-ar putea să nu se mai întâmple. Şi asta doar pentru că nu ai ştiut când să taci.