Cerul e limita.

Dacă acum 10 ani mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să dansez 40 de stiluri de dans și că voi putea să execut figuri acrobatice complexe, nu l-aș fi crezut în ruptul capului. 


Totuși mereu am dansat… când aveam 8,9 ani mă închideam în camera mea și dansam, cântam, mă zbenguiam în fața oglinzii pe toate melodiile de pe vinil ale părintilor mei. 

Mai târziu am ajuns chiar să concep diferite coregrafii simpluțe în perioada Andre și tot mai complexe în perioada ce a urmat după destrămarea trupei. 



Dar adevărata mea formare ca dansator profesionist și dezvoltare ca om al spectacolului s-a produs în Mexic, la „Campionatul Internațional de Dans”, competiție la care au participat 9 țări. 

Am plecat acolo împreuna cu Petrișor Ruge, partenerul meu de dans și coregrafa Doina Botis. 

Deși regulile concursului stipulau clar că e un concurs de dansatori neprofesioniști, unele țări au trișat și au trimis dansatori de dans sportiv, balerini cu ani grei de studiu în spate, iar noi doi, neprofesioniști și începători în ale dansului, am fost aruncați într-o competiție zdrobitoare, mult peste nivelul nostru de cunoștințe. 



Am avut de ales: să renunțăm și să nu ne pese de locul din clasament cu care revenim acasă, sau să luptăm până când fiecare mușchi și fiecare fibră din noi se rupe. 

Am ales să luptăm, am ales să dansăm 12 ore pe zi încontinuu, am ales să facem figuri acrobatice și coregrafii complexe ca să compensăm lipsa tehnicii și a anilor de studiu. 

Eu am ales să nu cedez mental, chiar dacă corpul îmi ceda de multe ori, am ales să mă ridic de jos de fiecare dată când cădeam, am ales să nu mă vait când mă loveam. Am ales să fac lucruri la care nici nu visam vreodată. 

Deși fiecare muschi mă durea și eram plină de vânătăi, plângeam și dansam fără să crâcnesc. 

Cădeam pe jos, mă loveam, dar mă ridicam la loc și nu lăsam ca durerea să mă doboare. 



Acolo am învățat o lecție de viață foarte importantă care mă va ghida mereu – nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat. 

Am învățat că durerea fizică poate fi controlată și acceptată. 

Mi-am dorit să mă autodepașesc fizic, mi-am dorit ca mintea să contoleze corpul și nu invers, mi-am dorit să vin cu un loc pe podium și mi-am dorit ca toți românii să fie mândrii de mine pentru că eu purtam drapelul nostru. 



Acolo ambiția mea nu a avut limite și am simțit că pot muta munții din loc dacă vreau. 

A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată, dar azi privesc cu mândrie medalia de argint obținută de noi pentru România. 



Da, m-am autodepășit, mental și fizic. 

Și acum …. cerul e limita mea 🙂 

Publicat: 10 decembrie 2014, 21:09
Te-ar mai putea interesa
Willow Smith tunsă scurt și îmbrăcată cu un sacou negru peste un tricou gri
Willow Smith a lansat un nou single. Cântăreața pășește tot mai sigură pe drumul părinților ei faimoși
Willow Smith a lansat un nou single. Cântăreața pășește tot mai sigură pe drumul părinților ei faimoși
Lady Gaga îmbrăcată într-o rochie albă fără mâneci și cu decolteul adânc
Lady Gaga a dezvăluit că lucrează la o nouă piesă. Ultimul ei proiect muzical a fost lansat acum patru ani
Lady Gaga a dezvăluit că lucrează la o nouă piesă. Ultimul ei proiect muzical a fost lansat acum patru ani
Andreea Bălan nu a mai putut intra în casă. Aici este la o ședință foto pentru emisiunea la care este jurată, Te cunosc de undeva!
Andreea Bălan nu a mai putut intra în casă. Prin ce a trecut artista în plină noapte  
Andreea Bălan nu a mai putut intra în casă. Prin ce a trecut artista în plină noapte  
Recomandările ZUTV.ro
1
Madonna îmbrăcată într-o ținută neagră accesorizată cu un lănțișor cu cruciuliță
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Artista se confruntă cu un nou un proces colectiv la nivel federal pentru repetarea incidentelor neplăcute. Acuzatorii au catalogat-o pe Madonna de...
Madonna a ajuns cu două ore întârziere la spectacolul ei din Washington. Fanii cântăreței s-au simțit „înșelați”
2
Beyonce îmbrăcată într-o ținută din piele neagră asortată cu ochelari de soare și o pălărie
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. Artista a postat un videoclip detaliat pe pagina ei de Instagram, explicând fiecare pas din procesul complex. Cântăreața originară din Houston a lansat recent un nou...
Beyoncé și-a împărtășit rutina de îngrijire a părului. „A auzit că tot spuneți că e cheală”
3
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
4
Celine Dion îmbrăcată cu o bluză neagră și o fustă galbenă în timp ce cântă la microfon
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou. Cântăreața a vorbit despre felul în care își trăiește viața de când a fost diagnosticată cu Sindromul Persoanei Rigide. Sindromul Persoanei Rigide este...
Céline Dion nu știe când va putea să cânte din nou: „Nu am învins boala. Este încă în mine și va fi mereu”
5
Rihanna îmbrăcată într-o rochie sexty de culoare roz cu decupaje în laterale
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Rihanna și-a afișat silueta. Evenimentul a avut ca scop principal celebrarea unei plante îndrăgite de celebra artistă. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți. Recent, interpreta...
Rihanna și-a afișat silueta. Diva a participat la o petrecere tematică, unde și-a expus picioarele tonifiate în pantaloni scurți
Parteneri
×