James Corden a adunat cei mai tari artiști în mașina lui, pentru o ediție specială de Carpool Karaoke. Gazda emisiunii The Late Late Show și-a asumat rolul de ajutor al Moșului și a cântat melodii de Crăciun, în mașină, alături de invitați speciali. 

Harry Styles, Miley Cyrus, Fifth Harmony, Ed Sheeran, Katy Perry, Bruno Mars, Usher, P!nk, Sam Smith și alți artiști în vogă au urcat în mașina lui James Corden, de-a lungul timpului, și au cântat melodii de Crăciun. Corden a făcut un colaj cu toate momentele în care starurile au intrat în mood-ul de sărbătoare și l-a urcat pe YouTube. 

De departe cireașa de pe tort a fost oferită de Harry Styles, care l-a pupat pe gură pe Corden. Până și el a rămas perplex și a recunoscut: ”Wow. Nu m-am așteptat la asta de Crăciun.”

Fetelor, cine n-ar vrea să fie în locul lui Corden? :)